Câteva proiecte care Stand Out

Evinox
technology Hub
Un site de prezentare multilanguage pentru o companie din Brasov, o companie castigatoare a unor fonduri pentru un proiect de investiții, proiect realizat cu sprijinul financiar al EEA si Norway Grants. Le multumim celor de la Evinox ca au avut incredere in noi in realizarea acestui proiect.

Suporth
med
Am avut plăcerea să lucram la site de prezentare pentru o companie care studiază și crează dispozitive medicale de corecție personalizate în funcție de nevoile pacienților. Aceștia efectuează o analiză completă a picioarelor, mersului și posturi generale a corpului uman și folosesc cea mai recentă tehnologie de scanare 3D pentru a cartografia picioarele și pentru a examina în detaliu zonele în care dezechilibrul necesită corectare sau sprijin suplimentar.

Muntego
E-bike rental
Un site de prezentare multilanguage, o platformă de închiriere biciclete, creată pentru a face mobilitatea urbană mai simplă, mai rapidă și mai prietenoasă cu mediul. Proiect realizat din fonduri europene.

Psiho One
Clinica de Psihologie
Psiho ONE este mai mult decât o clinică de psihologie – este o comunitate dedicată echilibrului emoțional și dezvoltării personale.
Fondată pe principiul „One mind, one soul, one team”, clinica reunește specialiști din diverse formări pentru a oferi ajutor complet și personalizat fiecarui client.

Closure Systems SRL
Closure Systems SRL este o companie specializată în mentenanța utilajelor industriale, având o expertiză solidă în industria alimentară.

Policlinica
Kronmedica
Centrul medical KRONMEDICA este o clinică multidisciplinară care asigură accesul pacienților la peste 15 specialități medicale, consultații și investigații de specialitate.

Brașovenii.ro
Redacția Brașovenii.ro – “Suntem pregătiți să spunem adevărul. Nu, nu suntem aroganți, nici redundanți. Așa cum spune motto-ul nostru, obiectiv e suficient. Suntem o redacție la început de drum, câțiva cu experiență și mulți tineri, unii dintre ei, precum redacția, în fața primei provocări importante. Și vrem să punem brașovenii pe primul loc, comunitatea pe primul loc.”

Runca-n Rai
mansion
RunCa-n Rai nu este doar un loc de cazare; este un muzeu deschis oaspeților, un loc unde puteți trăi și crea amintiri într-un spațiu ce emană istorie și poveste.

Federația română
de bowling
Federația Română de Bowling este structura sportivă de interes național, constituită prin asocierea cluburilor sportive de bowling, autorizată să organizeze, să conducă și să controleze activitatea de bowling din România.

Asociația
Aripi pe Pământ
Vrei să faci parte din echipa noastră de voluntari si crezi că poți oferi o mână de ajutor? Fii sigur cã nu o să ezităm si o sã apelăm la sprijinul tău!Dacă dorești să te implici personal într-un anumit caz social sau în mai multe, îți poți dona ziua, poți ajuta la strângeri de fonduri, poți organiza licitatii pentru strângeri de fonduri, etc.

IULIA DRANCA
LAW OFFICE
Dacă aveți nevoie de serviciile unui avocat de excepție, Cabinet Avocat Iulia Dranca vă stă la dispoziție. Având studii universitare la Facultatea de drept din cadrul Universității din București, absolvent al Law College for European Studies – Sorbonne – Paris, cu o vastă experiență în domeniul dreptului, Avocat Iulia Dranca este recomandarea noastră.

Joy
Moments
Creatorul tău de momente, pentru că fericirea se măsoară în momente. Joy Moments te vaajuta cu organizarea nunții tale în cele mai mici detalii și vom planifica fiecare moment și detaliu pas cu pas, cu meticulozitate, responsabilitate, dedicare și atenție la dorințele și nevoile tale.

metal fain
gravură laser
Suntem experți în design și grafică personalizată, proiectare, simulare și realizare a obiectelor de metal prin debitare cu laser CNC.
Asigurăm consiliere în alegerea materialelor, a dimensiunilor și finisajelor, precum și a soluțiilor de montare

Clinica
Fysiogand
Oferta noastră de servicii se bazează atât pe tehnologii de ultimă generație (criolipoliză, stimulare electromagnetică musculară sau tratamentul non-invaziv non-contact Vanquish Maximum Energy) cât și pe metodele consacrate care și-au probat eficiența de-a lungul anilor (radiofrecvența, cavitație, ultrasunete, lipolaser sau tunel infraroșu).

Casă de vacanță
BIBANUL literat
Bine ați venit la casa de vacanță Bibanul Literat, un paradis în inima naturii, situat în capătul estic al frumosului oraș Sulina! Aici, veți descoperi o oază de relaxare și confort, la doar 15 minute de mers pe jos de plajă și în proximitatea altor atracții minunate.

Beans
CAFEA DE SPECIALITATE
Magazin online de cafea de specialitate unde prietenii de la beans.ro ne învață ca viața e prea scurtă pentru alegeri proaste, mai ales atunci când e vorba despre cafea. 17 sortimente de cafea single origin găsești pe shop.

DR. BOGDAN
PIVODA
Doctorul Bogdan Pivodă (Medic Primar Ortopedie-Traumatologie) este un profesionist energic și empatic de care se pot bucura pacienții Spitalului CLINICCO. Doctorul Pivodă are peste 35.000 de consultații și 2.500 de intervenții chirurgicale la activ.

PRODUSE HANDMADE
Magazin online de produse handmade, în special decorațiuni unicat din lemn reciclat. Texte vesele făcute să îți lumineze ziua, cadouri cu zâmbet pentru cei din viața ta, texte care te fac să râzi de tine sau de alții, o alternativă cu gust, la cadourile fară gust de peste tot.

Asociația
SOS
Asociația „SAVE OUR SOULS (S.O.S)” este o Organizație Non Profit ce are la baza proiectelor sale, motto-ul : „Cine are milă de sărac împrumută pe DOMNUL, și El îi va răsplăti binefacerea”. Împreună strângem bani care ajung la copii cu malformații grave. Ajută-i pe micuții bolnavi și hai să le dăm împreună speranța zilei de mâine.

we films
studio
Studioul de producție video WE FILMS se dedică capturării celor mai emoționante și frumoase momente ale zilei tale speciale – nunta ta. Cu un spirit creativ inovator și o abordare caldă și personalizată, suntem aici pentru a transforma fiecare moment într-un amestec cinematografic de emoție.

ȚARA VISELOR
GRĂDINIȚĂ
“Copilăria este tărâmul în care ne întoarcem de fiecare dată când sufletul simte nevoia să zâmbească. Toate poveștile, amintirile, prietenii, mirosul de iarbă proaspătă și picăturile de ploaie, mângâierile mamei și inocența din privire sunt bucăți de vise pe care le păstrăm cu drag în buzunarul interior al inimii.”

fițe
BOUTIQUE
FIȚE este un brand de familie născut în inima Transilvaniei.
Suntem o familie de artiști plastici, creatori de accesorii și obiecte decorative din lemn, pictate manual.

IRINEU DARAU
SENATOR
Senator ales în Circumscripţia electorală nr. 08 Braşov, membru în Comisia pentru învățământ, tineret și sport și în cea pentru muncă, familie și protecție socială. După mai mulți ani petrecuți în străinătate, s-a întors acasă, hotărât să participe la schimbarea în bine a României. ÎI puteți urmări activitatea de senator pe site.

ANDREI MIFTODE
DEPUTAT
Deputat de Brașov, membru al Comisiei pentru Învățământ în Parlamentul României și al Delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a OSCE. Îi puteți urmări activitatea de parlamentar pe site-ul de politician.

PSIHOLOG
SIMONA MĂNOIU
Psiholog autorizat în psihologia aplicată în domeniul securității nationale și in psihologia muncii și organizațională.

FUNDATIA
HERA
Misiunea Fundației Hera este de a contribui activ la crearea unei lumi în care fiecare individ să trăiască în armonie, echilibru emoțional și iubire pentru sine și pentru ceilalți. Cu oameni pentru oameni.

MALABAILA
BOUTIQUE
“Suntem mai mult decât un simplu brand, suntem o poveste despre îmbinarea pasiunii pentru frumos cu pasiunile noastre. “Viața este prea scurtă pentru a purta haine plictisitoare”, de aceea ne-am dedicat creării de obiecte vestimentare unice sau în serii limitate, pe care le pictăm cu grijă!”

CLINICCO
CARDIOLOGIE
Spitalul privat Clinicco Brașov vă urează bun venit pe siteul acestuia! La Clinicco, pacientul beneficiază de servicii medicale în toate etapele ale îngrijirii medicale: prevenție, investigații complete, intervenții cardiovasculare și recuperare medicală.

DELTA FOR YOU
PENSIUNE
Pensiunea Delta Travel este situată în centrul satului Mila 23, Tulcea pe malul brațului Dunarea Veche. Pensiunea este clasificată la categoria patru stele. Pensiunea oferă servicii de pensiune completă ( cazare și masă) și excursii pe traseele aprobate de ARBDD.

CABINET
PSIHOLOGIC
Instinctiv simţim că dacă vorbim cu cineva, reuşim să mai scădem din intensitatea problemelor ce ne apasă, aşa că apelăm la bunăvoinţa prietenilor, rudelor sau partenerilor noştrii atunci când nu mai găsim nicio soluţie pentru rezolvarea problemelor noastre. Însă, uneori e nevoie să apelăm la ajutorul unui profesionist pentru a ne sprijini să mergem mai departe. Psihoterapeut Cosmin Meleacă.

COMPLEX TURISTIC
BEHARCA
Datorită celor 50,000mp de verde exclusiv, Imperial Garden Ballroom – Complex Turistic Beharca are avantajul de a organiza evenimente în ambele saloane festive în acelasi timp, totodată menținându-și promisiunea de a păstra intimitatea oaspeților și calitatea înaltă a serviciilor oferite.

IRINA ABAGIU
EVENT PLANNER
“Ca și Event Planner, pun accentul pe oameni, pe dorințele lor și buna dispozitie! Vă ghidez către o nuntă frumoasă ținând cont de cel mai mic detaliu! Sunt o fire empatică și rezonez usor cu ideile și dorințele voastre!” Aveti un eveniment de organizat? Irina Abagiu Event Planner vă ajută cu drag!

GOLD PRINT
BOUTIQUE
Magazin online dedicat comercializării de rochii de fetițe cu elemente pictate și accesorii evenimente, decoratiuni, articole personalizate pentru evenimente pentru păstrarea amintirilor, 100% pictate manual, printate prin transfer termic sau gravate.

SERVICII
CURATENIE
Site de prezentare pentru servicii de curățenie și/sau renovări interioare pentru clienți corporate, instituții publice, instituții private, persoane fizice. Curățenie exterioara pentru echilibru interior! 4R Toma
